Rolul presei în imaginea României din perspectiva punerii în valoarea a românilor de prestigiu

 „Împreună dăm viaţă poveştilor”

Generalul de flotilă aeriană Dan Stoian

     Generalul Dan Stoian s-a născut la Iaşi, în data de 13 noiembrie 1919. Acesta a studiat la şcoala din Iaşi, iar apoi a continuat la Liceul Militar din Cernăuţi. În anul 1939 a intrat la Şcoala de Ofiţeri de Aviaţie, iar după doar doi ani de pregătire, în anul 1941, i s-a dat pe mână un avion german, un JU-88, prima lui misiune fiind bombardarea portului Azov, în anul 1943.

    Această primă misiune făcea parte din campania Germaniei de cucerire a Uniunii Sovietice, care însemna şi pentru România eliberarea Basarabiei şi Bucovinei.

    Acesta este doar începutul tinereţii generalului Dan Stoian, dar este începutul unei tinereţi petrecute în „zgomotele” celui de-al Doilea Război Mondial, război care i-a marcat viaţa din foarte multe puncte de vedere. Practicând meseria pe care şi-a dorit-o încă de mic copil, cea de aviator, acesta şi-a pus viaţa în pericol doar de dragul propriei ţări, aşa cum a răspuns şi la întrebarea moderatoarei Mihaela Călin, care a formulat întrebarea astfel:

M.C. : „Ce v-a mânat în luptă?”

D.S.   : Patriotismul domnişoară!”

     Cu alte cuvinte, generalul Dan Stoian, precum şi ceilalţi aviatori care şi-au apărat ţara cu preţul vieţii, vorbesc cu patimă despre patriotism, lucru despre care prea puţini români mai pot vorbi în ziua de azi.

    Aceştia „au trăit gloria printre nori, iar acum au parte de ignoranţa oamenilor, pe pământ” (Împreună dăm viaţă poveştilor), acesta este probabil sentimentul de care mai au parte acum. 

    Din păcate, oamenii nu mai sunt interesaţi de trecut, sunt interesaţi de prezent şi viitor....nu mai sunt interesaţi de soarta celor care au făcut posibil ca noi, cu toţii, să fim astăzi aici, sau a celor care au luptat pentru ca ţara în care trăim să fie întregită. 

    Generalul Dan Stoian este, aşadar, unul dintre aceşti oameni de valoare care au luptat cu preţul vieţii pentru tot ceea ce aparţine astăzi acestei ţări. Acesta este din păcate o valoare care a fost dată uitării odată cu perioada comunistă, dată la o parte şi odată cu întâmplarea ultimei revoluţii, cea din 1989.   

    În toată această istorisire nu se pune doar problema ignoranţei oamenilor la adresa acestui om de valoare, se pune şi problema nedreptăţilor de care a avut parte pe parcursul vieţii, din momentul în care a fost dat afară din armată şi pus să conducă o brigadă de tractorişi.

    Ca urmare a tuturor sacrificiilor făcute de acesta pe parcusrul vieţii sale în slujba ţării, nu a mai avut parte nici măcar de recunoaştere, de stimă, ca să nu mai vorbim de reparaţii materiale. Întrucât nu a completat cu exactitate cei 10 ani de vechime necesară în activitatea militară, generalul Dan Stoian nu beneficiază nici măcar de acea pensie militară, pentru simplul fapt că îi lipseau cele 3 luni de completare. 

    Această problemă, lipsa de recunoştinţă de orice fel, a fost adusă în discuţie şi în cadrul emisiunii Acces Direct, unde s-au spus următoarele: „Eroii aviatori pe care i-a avut România nu sunt răsplătiţi în niciun fel”.

     Răsplata materială care li s-ar cuveni după o viaţă întreagă de sacrificii, este uitată de ţara care există astăzi şi datorită lor. La 91 de ani, generalul de flotilă aeriană Dan Stoian suferă la gândul nerecunoştinţei la adresa faptelor sale de curaj şi dăruire.

    Emisiunea “Împreună dăm viaţă poveştilor”, care face parte din Campania postului Antena 1 a fost probabil un gest extraordinar care a avut un mare impact asupra generalului Dan Stoian. Această ocazie a fost o oportunitate pentru el, a fost o cale de a spune lucruri pe care lumea nu i-a mai dat ocazia să le spună, să le povestească. Mai mult decât atât, a fost un gest prin care el s-a simţit valorizat, prin care a simţit faptul că există oameni în această lume care sunt interesaţi de soarta unui om care şi-a sacrificat tinereţea pentru binele ţării.     

    Pe parcursul interviului, este povestit faptul că Dan Stoian scrie cea de-a treia carte a sa, o carte despre viaţa sa dar şi despre cei care şi-au pierdut vieţile în slujba ţării. Aşa cum spune şi reporterul emisiunii, “ acesta aşteaptă un gest mic de recunoaştere din partea noastră, dar nu se grăbeşte” spunând chiar el: “Festina lente, grăbeşte-te încet.”

    La impresionanta vârstă de 91 de ani, cu o minte extrem de lucidă, această valoare a ţării noastre, adusă în atenţie mult prea târziu din păcate, povesteşte lucruri care i-au provocat mari dezamăgiri în viaţă, dând dovadă de un caracter puternic. Acesta spune: “Îmi sângerează inima după ţara asta frumoasă şi bogată pe care am colindat-o şi am luptat ca să o apăr. Din păcate, democraţia este prost înţeleasă la noi. Este debandadă şi nici un pic de patriotism.”

    O altă declaraţie impresionantă făcută de către generalul Dan Stoian este: ”Sunt un luptător şi în război dar şi în viaţa civilă. Nu mă las doborât.” De asemenea, la întrebarea reporterului: “Unde e mai greu?”, acesta a răspuns cu zâmbetul pe buze, dar cu un zâmbet care reprezintă mai mult dezamăgirea, spunând: “În viaţa civilă e mai greu.”

   Din această ultimă declaraţie rezultă dezamăgirea acestuia despre poporul atât de indiferent la efortul şi sacrificiile făcute de el, care au ajutat la starea de bine în care noi trăim astăzi. În plus, probabil că nu doare atât de mult indiferenţa, pe cât doare faptul că a fost pur şi simplu uitat. Acestu lucru este relevat într-un articol publicat de către ziarul online ŞTIRIFELDEFEL, şi anume:

    “O bună perioadă de timp, aviatorii care au luptat în cel de-al Doilea Război Mondial au fost respectaţi şi admiraţi de întreaga ţară pentru curajul lor. Deşi au primit numeroase medalii, în timp, efortul lor a fost dat uitării.  Nici pensiile, nici modul în care sunt trataţi astăzi nu reflectă eroismul acestor oameni deosebiţi. La 91 de ani, generalul Dan Stoian suferă cu demnitate din cauza uitării în care a fost aruncat după o viaţă dedicată cu pasiune ţării sale. Totul în viaţa lui Dan Stoian este legat de zbor şi nici nu ar fi putut fi altfel pentru un om care a stat de tânăr la manşă. Acum, el este unul dintre puţinii supravieţuitori care mai pot povesti despre eroii români ai celui de-al Doilea Război Mondial." 

    Vorbind acum despre atitudinea reporterului pe parcursul interviului, şi anume atitudinea Mihaelei Călin, pot spune că este una pozitivă. Prin modul de formulare al întrebărilor, prin întrebările în sine, aceasta a reuşit poate să fie mai aproape de el, să facă acest interviu un moment plăcut de depănare a amintirilor de pe vremea celui de-al Doilea Război Mondial.

    Cele mai interesante întrebări adresate de către reporter au fost:

1.     „ Cum de aţi început să zburaţi cu avionul de la 11 ani?”

2.     „ Dumneavoastră v-aţi găsit dragostea ca tractorist, nu ca aviator?!”

3.     „ Aveţi două cărţi ale dumneavoastră despre perioada în care aţi luptat?”

4.     „ Unde este mai greu, în război sau în viaţa civilă?”

     Luând în considerare elementele folosite în realizarea materialului, pot spune că cele vizuale au fost predominante. Pe parcursul a 70% din totalitatea filmării în casa generalului Dan Stoian s-a pus accentul pe imagini, pe pozele acestuia din timpul războiului, pe imaginea avionului în miniatură cu care acesta explica aterizarea forţată a avionului atunci când a fost la un pas de a-şi  pierde viaţa şi nu în ultimul rând, pe imaginea uniformei sale de General al Armatei de Aviaţie, împreună cu toate decoraţiile primite în urma marilor sale realizări.

    În plus faţă de toate aceste lucruri, un rol important, chiar impresionant a fost ocupat de elementele de comunicare non-verbală. De exemplu privirea pe care o avea în funcţie de povestea pe care o relata. Atunci când a povestit despre amintirile din tinereţe, despre primul lui zbor cu avionul, privirea lui emana fericire, încântare şi mulţumire, pe când în momentul povestirii despre dezamăgirile apărute în perioada imediat următoare războiului şi până în prezent, privirea lui exprima nemulţumire şi dezamăgire.  

    De asemenea, un alt factor care a făcut această emisiune să devină emoţionantă şi impresionantă în acelaşi timp este tăcerea. De ce tocmai tăcerea?! Pentru că, pe parcursul filmării sunt prezentate fragmente din întreaga înregistrare la domiciliul domnului general, fragmente în care acesta este prezentat în diverse ipostaze. Acestea sunt fie în momentele în care acesta scrie la noua şi a treia carte despre război, fie la alegerea pozelor din tinereţea petrecută pe fundalul războiului. Acest element impresionează prin faptul că prezintă realitatea, şi anume sentimentul de singurătate pe care îl simte acest om. Singurătatea aici reprezintă ideea de uitare, mai exact faptul că el a fost uitat de către cei de la conducere şi nu numai, faptul că nimeni nu mai este interesat de aceşti oameni care au făcut atât de multe pentru pământul pe care trăim noi astăzi.

    Interesul presei pentru persoane de acest gen care reprezintă o asemenea valoare este foarte important şi bine-venit. Din păcate, până acum nu s-a observat un interes deosebit pentru astfel de emisiuni, în schimb acest început, emisiunea „Împreuna dăm viaţă poveştilor” este un început promiţător.

    Presa, nu în totalitate, este cel mai des interesată de lucruri care atrag atenţia masei de oameni, nu şi de lucruri care atrag atenţia unui segment select. Din păcate, marea majoritate a ziarelor din ziua de azi ocupă primele pagini cu titluri despre non-valori, despre indivizi care nu fac decât să atragă atenţia asupra propriei persoane prin ilegalităţi sau scandaluri de prost gust.  

    Părerea mea este că un asemenea articol, despre indivizi care au luptat şi care au întradevăr ceva de spus, va fi întotdeauna apreciat şi va schimba mentalitatea oamenilor în ceea ce-i priveşte pe aceştia. Mai mult decât atât, acestea vor reprezenta o oportunitate şi pentru ei, o oportunitate prin care vor putea transmite mesaje, sau prin care vor putea dezvălui istorisiri deosebite despre poporul în care trăim şi noi, datorită lor.