Imaginea României din perspectiva conflictelor alegerilor prezidenţiale din anul 2009

            Alegerile prezidenţiale din România, din anul 2009, au avut loc ca urmare a expirării mandatului preşedintelui Traian Băsescu. Acesta a depus jurământul în anul 2004 şi conform Constituţiei a deţinut un mandat de 5 ani de zile.

    Alegerile anului 2009 au fost primele dupa aderarea României la Uniunea Europeană. Acest lucru, după părerea mea, ar fi trebuit să „tragă un semnal de alarmă” asupra faptului că evenimentul politic va fi mult mai mediatizat decât cele din anii precedenţi.

    Conform Constituţiei, cetăţeni români cu vârsta de peste 35 de ani şi-au putut depune candidatura în cazul obţinerii celor 200 000 de semnături ale cetăţenilor cu drept de vot.  Astfel, în preajma alegerilor, 12 persoane şi-au anunţat candidatura, dintre care 3 independenţi.

    Un prim fapt care a atras atenţia presei a fost scandalul care l-a implicat pe unul dintre aceşti 12 candidaţi la peşedinţie, şi anume Nati Meir. Acest candidat independent a fost acuzat de punere în circulaţie a unor valori falsificate, falsificare de valori străine şi înşelăciune, fiind apoi arestat în data de 20 octombrie 2009.

    Acesta a fost, din punctul meu de vedere, începutul „promiţător” al alegerilor care tocmai urmau să aibă loc. Pentru o ţară proaspăt aderată la Uniunea Europeană, o astfel de reclamă era ultimul lucru dorit a se întâmpla. Consider că a pus o pată neagră asupra întregii tări, dat fiind faptul că era vorba despre un individ care era în lupta de a conduce ţara.

    Mai mult decât atât, acest scandal a stârnit reacţii şi din partea celorlalţi candidaţi, cum ar fi Corneliu Vadim Tudor, care afirma următoarele: „Dacă nu eram eu, Nati Meir zburda în continuare în libertate. Eu spun de câteva luni că ăsta umblă cu bani falşi, pentru că l-am văzut eu cu bani falşi“, a spus liderul PRM. „Meir nu mai e membru PRM din aprilie 2005. De patru ani şi jumătate noi l-am dat afară din partid exact pentru escrocherii, exact pentru faptul că îi înşela pe muncitorii români pe care îi trimitea în Israel şi le fura banii“.(www.mytex.com-news)

     Toate acestea nu au făcut decât să bulverseze populaţia şi să stârnească inclusiv reacţii ale cetăţenilor de rând: „Cum anume poate un astfel de individ să ajunga la candidatura pentru preşedinţie?” Ei bine, se pare că şi România este ţara tuturor „posibilităţilor”. Nici nu a fost nevoie de mai mult pentru a atrage atenţia presei internaţionale. Un cotidian german, Tagesspiegel, scria următoarele: „La alegerile prezidenţiale din România candidează 12 candidaţi, unul mai lipsit de credibilitate decât celălalt”.

 

    Ţinând cont şi de aceste lucruri, vom merge mai departe, discutând despre adevărata controversă a alegerilor din anul 2009, controversa aparută în urma celui de-al doilea tur. În acest al doilea tur de scrutin au fost aleşi Mircea Geoană ( preşedinte al PSD) şi Traian Băsescu ( din partea PD-L).

    Înainte de a descrie evenimentele de dupa alegeri  mai este ceva ce trebuie amintit pentru a avea o imagine completă, şi anume confruntarea dintre cei doi candidaţi,  care a avut loc la Palatul Parlamentului. Această dezbatere, televizată si mediatizată, a decurs normal până la un anumit moment, acela al întrebărilor pe teme la libera alegere. Acesta a fost momentul probabil mult aşteptat de unul dintre cei doi candidaţi pentru a-şi asigura succesul, acuzandu-şi rivalul de un lucru care, cu siguranţă, a stârnit sentimentul de defavoare al populaţiei.

Sursa: Realitatea TV

Confruntarea: două întrebări pe teme la libera alegere.

T. Băsescu (întrebare): „La confruntarea trecută, una dintre întrebările mele a fost legată de faptul că nu vă găseam când aveam nevoie de dumneavoastră. Răspunsul era că aţi fost la domnul Vîntu. Aştept scuzele dumnevoastră că, într-o confruntare prezidenţială, aţi minţit.”

M. Geoană: „Nici mie nu-mi place domnul Vîntu.”

T. Băsescu: „ Nici astă-noapte nu v-a placut?”

M. Geoană: „Am avut o întâlnire cu domnul Vîntu, cum aţi zis dvs., zeci de întâlniri cu acest om. Cred că a fost un lucru decent. M-a sunat după ce i-am spus că este „malefic” într-un interviu.”

M. Geoană (întrebare): „Ce aţi făcut în 5 ani de mandat?” 

T. Băsescu: „În timpul meu a intrat România în UE, s-a introdus cota unică de 16%, s-a dezvoltat un sistem de protecţie împotriva inundaţiilor, s-au condamnat crimele comunismului, 2000 de dosare (...). Dar revin, ieri a fost arestat Popa Nicolae. Domnul Vîntu are o mare problemă.Unul din martori a fost arestat la Jakarta. Panica în care poate intra când martorul principal apare şi autorităţile româneşti îl prind.”

M. Geoană: „Este penibil.Veniţi cu minciuni sfruntate. Cine e Popa ăsta, domnule?”

 Aceasta atitudine a celor doi a demonstrat tuturor faptul că ambii încearcă să „atace” adversarul, dar de asemenea a demonstrat faptul că ambii aveau totuşi câte ceva de ascuns.

    După toate aceste evenimente, se pare că nici nu era nevoie de scandalul alegerilor pentru a avea o părere despre cele întâmplate. Aceste evenimente au avut un impact destul de mare, un impact care putea întradevăr să influenţeze imaginea României, o influenţă deloc pozitivă. 

    În data de 6 decembrie 2009 au avut loc aşadar alegerile prezidenţiale. Conform rezultatelor publicate în acea seară la ora 21, rezultate în care nu erau incluse şi estimările voturilor din străinătate, Mircea Geoană era noul preşedinte al României. Cu toate acestea, în dimineaţa de 7 decembrie 2009 a fost anunţat faptul că Traian Băsescu este cel ales, având aproximativ 50.33% din voturi. Acesta a fost momentul în care a pornit un întreg şir de discuţii, certuri şi declaraţii agresive. 

Aşa cum era de aşteptat, Partidul Social Democrat a contestat acest rezultat, susţinând că au fost fraudate anumite voturi anulate. Curtea Constituţională a anunţat în cele din urmă că rezultatul este valid, şi în concluzie, Traian Băsescu a rămas la conducerea ţării.  

    Toate acestea au dus, cum am spus mai devreme, la un şir interminabil de declaraţii şi certuri. Fiecare parte îşi menţinea punctul de vedere, câştigătorii susţinând că au câştigat pe bună dreptate, ceilalţi susţinând că voturile au fost fraudate şi că au fost făcute presiuni asupra Curţii Constituţionale pentru a anunţa faptul că rezultatul este unul corect. 

De exemplu, Traian Băsescu declara urmatoarele: „Am învins. E la fel ca în 2004. Mi-e cunoscută tehnica unor televiziuni. Vă asigur că, la ora 19, în seara alegerilor, sondajele corecte arătau că l-am depăşit pe Mircea Geoană.”

    Emil Boc (prim-ministru, membru PD-L) spunea următoarele: „ Traian Băsescu a fost singur împotriva tuturor. Până acum, a câştigat în alianţă, acum a câştigat  singur, după un mandat de 5 ani, iar orice mandat te uzează. E un caz ce ar trebui studiat în manualele de politologie.”

   În acelaşi timp, Mircea Geoană, aflat în situaţia pierderii alegerilor ca urmare a fraudelor, declară: „ Sentimentul e că asistăm la un final de regim politic, asistăm probabil la un final de republică, dar în mod evident ceea ce face actualul preşedinte seamănă foarte mult cu ceea ce făcea împăratul Nero acum 2000 ani, care statea pe deal şi se uita cum dă foc la propria cetate.”   

   Ludovic Orban: „Nu am ce discuta cu Traian Băsescu pe care nu-l consider preşedinte. Ceea ce s-a întâmplat e un atentat la democraţie.”

   Ion Iliescu:  „Nu-mi dau seama ce s-a întâmplat cu acele sondaje. De regulă, sondajele reflectă starea de spirit a populaţiei. Sondajele nu reflectă furtul, adică toate matrapazlâcurile care se pot realiza în secţiile de votare. Ori ăştia au lucrat din plin cu toate metodele.”

Sursa: www.alegeri.ziare.com

   După toate aceste relatări ne putem da seama foarte clar că alegerile prezidenţiale din ţara noastră au fost un eveniment care a fost de fapt subiectul principal de discuţie atât în plan naţional, cât şi internaţional. Devreme ce acest subiect a fost atât de prezent în discuţiile tuturor, în presă şi în televiziune, putem spune cu certitudine că a fost un eveniment care a influenţat cu mult imaginea României.

   Când vorbesc despre influenţarea imaginii asupra ţării nu ma gândesc la faptul că doar cei implicaţi sunt judecaţi, iar asta pentru că intervine generalizarea. În cazurile de acest gen, comportamentul unui individ, sau a unui grup de indivizi este considerat a fi caracteristic unui întreg popor.  De foarte multe ori, oamenii sunt caracterizaţi în mod greşit pentru că cei care acuza nu au avut acces şi la alte informaţii despre poporul respctiv. De aceea, atunci când vorbim despre un popor, e bine să ne gândim că informaţiile prezentate la televiziuni şi în presă sunt cele care atrag atenţia, adică scandalurile în general. De fiecare dată pot fi găsite şi lucruri pozitive, doar că acestea nu sunt cele care atrag mass media, nu au un impact atât de puternic asupra publicului.

   Vorbind despre alegerile prezidenţiale din România şi modul în care acest eveniment a influenţat imaginea ţării pot spune că influenţa nu a fost una pozitivă. Am început prin prezentarea primului scandal care a atras atenţia, şi anume cel cu arestarea unui candidat. Acest lucru a fost cu certitudine unul negativ, în primul rând pentru că i-a fost permis unui astfel de personaj să candideze la conducerea ţării, motiv pentru care se pune din nou un semn de întrebare: aceşti oameni nu sunt verificaţi în nici un fel? Orice infractor care obţine semnăturile a 200 000 de oameni cu drept de vot este liber să candideze? Acesta este unul din motivele pentru care corectitdinea este pusă la îndoială.

     În al doilea rând, care este păerea pe care şi-o formează oamenii din toată lumea văzând o astfel de discuţie între doi indivizi care candideaza pentru preşedinţie? O discuţie care a avut loc la Palatul Parlamentului, într-un moment în care toată presa era prezentă şi mii de oameni erau în faţa televizoarelor. Acest mod de a ataca adversarul consider că este un mod e a apăra propria „pălărie”. Acela a fost practic momentul în care oamenii au realizat că nici unul dintre cei doi nu a fost corect în acţiunile din timpul alegerilor. 

   În al treiea rând, scandalul iscat de rezultatul alegerilor a avut din nou o influenţă negativa din punctul meu de vedere. Toate aceste modificări absurde au lăsat impresia de fraudă fără a mai fi neoie de dovezi. E de necrezut cum rezultatul alegerilor prezidenţiale se schimbă de la o oră la alta. Indiferent de faptul că a fost anunţat în mod oficial faptul că s-au verificat numărătorile, majoritatea populaţiei este de părere că acestea au fost rezultatul presiunilor părţii câştigătoare.  

   Cum ne mai putem aştepta ca după toate aceste întâmplări imaginea ţării noastre să fie una pozitivă? Totul este parcă şi mai tragic dacă ne gândim că acesta a fost doar unul din evenimentele mediatizate atât naţional cât şi internaţional, şi dacă ne gândim că sunt mult mai puţine evenimentele care aduc o undă pozitivă asupra României.   

   În final, mai rămâne un semn de întrebare: de ce au renunţat totuşi cei din opoziţie să demonstreze frauda? Răspuns:......................... Imaginea tării noastre porneşte încă de la cel mai înalt nivel, de la cei care conduc, sau luptă pentru conducere.

                                                                                                                                                                                                                                                                  

Rolul presei în imaginea României din perspectiva punerii în valoarea a românilor de prestigiu

 „Împreună dăm viaţă poveştilor”

Generalul de flotilă aeriană Dan Stoian

     Generalul Dan Stoian s-a născut la Iaşi, în data de 13 noiembrie 1919. Acesta a studiat la şcoala din Iaşi, iar apoi a continuat la Liceul Militar din Cernăuţi. În anul 1939 a intrat la Şcoala de Ofiţeri de Aviaţie, iar după doar doi ani de pregătire, în anul 1941, i s-a dat pe mână un avion german, un JU-88, prima lui misiune fiind bombardarea portului Azov, în anul 1943.

    Această primă misiune făcea parte din campania Germaniei de cucerire a Uniunii Sovietice, care însemna şi pentru România eliberarea Basarabiei şi Bucovinei.

    Acesta este doar începutul tinereţii generalului Dan Stoian, dar este începutul unei tinereţi petrecute în „zgomotele” celui de-al Doilea Război Mondial, război care i-a marcat viaţa din foarte multe puncte de vedere. Practicând meseria pe care şi-a dorit-o încă de mic copil, cea de aviator, acesta şi-a pus viaţa în pericol doar de dragul propriei ţări, aşa cum a răspuns şi la întrebarea moderatoarei Mihaela Călin, care a formulat întrebarea astfel:

M.C. : „Ce v-a mânat în luptă?”

D.S.   : Patriotismul domnişoară!”

     Cu alte cuvinte, generalul Dan Stoian, precum şi ceilalţi aviatori care şi-au apărat ţara cu preţul vieţii, vorbesc cu patimă despre patriotism, lucru despre care prea puţini români mai pot vorbi în ziua de azi.

    Aceştia „au trăit gloria printre nori, iar acum au parte de ignoranţa oamenilor, pe pământ” (Împreună dăm viaţă poveştilor), acesta este probabil sentimentul de care mai au parte acum. 

    Din păcate, oamenii nu mai sunt interesaţi de trecut, sunt interesaţi de prezent şi viitor....nu mai sunt interesaţi de soarta celor care au făcut posibil ca noi, cu toţii, să fim astăzi aici, sau a celor care au luptat pentru ca ţara în care trăim să fie întregită. 

    Generalul Dan Stoian este, aşadar, unul dintre aceşti oameni de valoare care au luptat cu preţul vieţii pentru tot ceea ce aparţine astăzi acestei ţări. Acesta este din păcate o valoare care a fost dată uitării odată cu perioada comunistă, dată la o parte şi odată cu întâmplarea ultimei revoluţii, cea din 1989.   

    În toată această istorisire nu se pune doar problema ignoranţei oamenilor la adresa acestui om de valoare, se pune şi problema nedreptăţilor de care a avut parte pe parcursul vieţii, din momentul în care a fost dat afară din armată şi pus să conducă o brigadă de tractorişi.

    Ca urmare a tuturor sacrificiilor făcute de acesta pe parcusrul vieţii sale în slujba ţării, nu a mai avut parte nici măcar de recunoaştere, de stimă, ca să nu mai vorbim de reparaţii materiale. Întrucât nu a completat cu exactitate cei 10 ani de vechime necesară în activitatea militară, generalul Dan Stoian nu beneficiază nici măcar de acea pensie militară, pentru simplul fapt că îi lipseau cele 3 luni de completare. 

    Această problemă, lipsa de recunoştinţă de orice fel, a fost adusă în discuţie şi în cadrul emisiunii Acces Direct, unde s-au spus următoarele: „Eroii aviatori pe care i-a avut România nu sunt răsplătiţi în niciun fel”.

     Răsplata materială care li s-ar cuveni după o viaţă întreagă de sacrificii, este uitată de ţara care există astăzi şi datorită lor. La 91 de ani, generalul de flotilă aeriană Dan Stoian suferă la gândul nerecunoştinţei la adresa faptelor sale de curaj şi dăruire.

    Emisiunea “Împreună dăm viaţă poveştilor”, care face parte din Campania postului Antena 1 a fost probabil un gest extraordinar care a avut un mare impact asupra generalului Dan Stoian. Această ocazie a fost o oportunitate pentru el, a fost o cale de a spune lucruri pe care lumea nu i-a mai dat ocazia să le spună, să le povestească. Mai mult decât atât, a fost un gest prin care el s-a simţit valorizat, prin care a simţit faptul că există oameni în această lume care sunt interesaţi de soarta unui om care şi-a sacrificat tinereţea pentru binele ţării.     

    Pe parcursul interviului, este povestit faptul că Dan Stoian scrie cea de-a treia carte a sa, o carte despre viaţa sa dar şi despre cei care şi-au pierdut vieţile în slujba ţării. Aşa cum spune şi reporterul emisiunii, “ acesta aşteaptă un gest mic de recunoaştere din partea noastră, dar nu se grăbeşte” spunând chiar el: “Festina lente, grăbeşte-te încet.”

    La impresionanta vârstă de 91 de ani, cu o minte extrem de lucidă, această valoare a ţării noastre, adusă în atenţie mult prea târziu din păcate, povesteşte lucruri care i-au provocat mari dezamăgiri în viaţă, dând dovadă de un caracter puternic. Acesta spune: “Îmi sângerează inima după ţara asta frumoasă şi bogată pe care am colindat-o şi am luptat ca să o apăr. Din păcate, democraţia este prost înţeleasă la noi. Este debandadă şi nici un pic de patriotism.”

    O altă declaraţie impresionantă făcută de către generalul Dan Stoian este: ”Sunt un luptător şi în război dar şi în viaţa civilă. Nu mă las doborât.” De asemenea, la întrebarea reporterului: “Unde e mai greu?”, acesta a răspuns cu zâmbetul pe buze, dar cu un zâmbet care reprezintă mai mult dezamăgirea, spunând: “În viaţa civilă e mai greu.”

   Din această ultimă declaraţie rezultă dezamăgirea acestuia despre poporul atât de indiferent la efortul şi sacrificiile făcute de el, care au ajutat la starea de bine în care noi trăim astăzi. În plus, probabil că nu doare atât de mult indiferenţa, pe cât doare faptul că a fost pur şi simplu uitat. Acestu lucru este relevat într-un articol publicat de către ziarul online ŞTIRIFELDEFEL, şi anume:

    “O bună perioadă de timp, aviatorii care au luptat în cel de-al Doilea Război Mondial au fost respectaţi şi admiraţi de întreaga ţară pentru curajul lor. Deşi au primit numeroase medalii, în timp, efortul lor a fost dat uitării.  Nici pensiile, nici modul în care sunt trataţi astăzi nu reflectă eroismul acestor oameni deosebiţi. La 91 de ani, generalul Dan Stoian suferă cu demnitate din cauza uitării în care a fost aruncat după o viaţă dedicată cu pasiune ţării sale. Totul în viaţa lui Dan Stoian este legat de zbor şi nici nu ar fi putut fi altfel pentru un om care a stat de tânăr la manşă. Acum, el este unul dintre puţinii supravieţuitori care mai pot povesti despre eroii români ai celui de-al Doilea Război Mondial." 

    Vorbind acum despre atitudinea reporterului pe parcursul interviului, şi anume atitudinea Mihaelei Călin, pot spune că este una pozitivă. Prin modul de formulare al întrebărilor, prin întrebările în sine, aceasta a reuşit poate să fie mai aproape de el, să facă acest interviu un moment plăcut de depănare a amintirilor de pe vremea celui de-al Doilea Război Mondial.

    Cele mai interesante întrebări adresate de către reporter au fost:

1.     „ Cum de aţi început să zburaţi cu avionul de la 11 ani?”

2.     „ Dumneavoastră v-aţi găsit dragostea ca tractorist, nu ca aviator?!”

3.     „ Aveţi două cărţi ale dumneavoastră despre perioada în care aţi luptat?”

4.     „ Unde este mai greu, în război sau în viaţa civilă?”

     Luând în considerare elementele folosite în realizarea materialului, pot spune că cele vizuale au fost predominante. Pe parcursul a 70% din totalitatea filmării în casa generalului Dan Stoian s-a pus accentul pe imagini, pe pozele acestuia din timpul războiului, pe imaginea avionului în miniatură cu care acesta explica aterizarea forţată a avionului atunci când a fost la un pas de a-şi  pierde viaţa şi nu în ultimul rând, pe imaginea uniformei sale de General al Armatei de Aviaţie, împreună cu toate decoraţiile primite în urma marilor sale realizări.

    În plus faţă de toate aceste lucruri, un rol important, chiar impresionant a fost ocupat de elementele de comunicare non-verbală. De exemplu privirea pe care o avea în funcţie de povestea pe care o relata. Atunci când a povestit despre amintirile din tinereţe, despre primul lui zbor cu avionul, privirea lui emana fericire, încântare şi mulţumire, pe când în momentul povestirii despre dezamăgirile apărute în perioada imediat următoare războiului şi până în prezent, privirea lui exprima nemulţumire şi dezamăgire.  

    De asemenea, un alt factor care a făcut această emisiune să devină emoţionantă şi impresionantă în acelaşi timp este tăcerea. De ce tocmai tăcerea?! Pentru că, pe parcursul filmării sunt prezentate fragmente din întreaga înregistrare la domiciliul domnului general, fragmente în care acesta este prezentat în diverse ipostaze. Acestea sunt fie în momentele în care acesta scrie la noua şi a treia carte despre război, fie la alegerea pozelor din tinereţea petrecută pe fundalul războiului. Acest element impresionează prin faptul că prezintă realitatea, şi anume sentimentul de singurătate pe care îl simte acest om. Singurătatea aici reprezintă ideea de uitare, mai exact faptul că el a fost uitat de către cei de la conducere şi nu numai, faptul că nimeni nu mai este interesat de aceşti oameni care au făcut atât de multe pentru pământul pe care trăim noi astăzi.

    Interesul presei pentru persoane de acest gen care reprezintă o asemenea valoare este foarte important şi bine-venit. Din păcate, până acum nu s-a observat un interes deosebit pentru astfel de emisiuni, în schimb acest început, emisiunea „Împreuna dăm viaţă poveştilor” este un început promiţător.

    Presa, nu în totalitate, este cel mai des interesată de lucruri care atrag atenţia masei de oameni, nu şi de lucruri care atrag atenţia unui segment select. Din păcate, marea majoritate a ziarelor din ziua de azi ocupă primele pagini cu titluri despre non-valori, despre indivizi care nu fac decât să atragă atenţia asupra propriei persoane prin ilegalităţi sau scandaluri de prost gust.  

    Părerea mea este că un asemenea articol, despre indivizi care au luptat şi care au întradevăr ceva de spus, va fi întotdeauna apreciat şi va schimba mentalitatea oamenilor în ceea ce-i priveşte pe aceştia. Mai mult decât atât, acestea vor reprezenta o oportunitate şi pentru ei, o oportunitate prin care vor putea transmite mesaje, sau prin care vor putea dezvălui istorisiri deosebite despre poporul în care trăim şi noi, datorită lor.

Campania de informare Eco Club Timişoara

Povestea Muzeului Banatului

Deveniti cavalerii castelului! 

Povestea Vechiului Castel

A fost odată ca niciodată un rege. Acest rege se numea Carol Robert de Anjou şi stăpânea un ţinut numit Ungaria. Cum îi plăcea foarte mult să călătorească, în cele din urmă, a ajuns într-un ţinut apropiat, mai mic, numit Timişoara, care i-a plăcut atât de mult încât s-a hotărât să se mute acolo. Pentru că nu avea unde să locuiască, s-a început cu mare grabă construirea unui Castel impunător pe o insulă din acest ţinut, astfel că în anul 1316 prinţul nostru locuia în Castelul său proaspăt constuit.

În anul 1441, un  alt flăcău viteaz, pe nume Ioan, s-a hotărât să se multe, la fel ca primul rege, în ţinutul Timişoara. Pentru că un cutremur foarte puternic a transformat Castelul nostru în ruine, Ioan a trebuit să-l refacă, construind Castelul Huniade. Pentru mult timp, Castelul a continuat să-i adăpostească şi să protejeze pe toţi regii ce poposeau în acest ţinut minunat.

Înainte de anul 1716, Castelul a fost deteriorat datorită luptelor de cucerire date, dar în perioada imediat următoare, acesta a fost renovat. În anul 1849, caţiva luptători maghiari au distrus din nou castelul, dar de acestă data din temelii. Dupa 7 ani castelul a revenit la viată, reconstrucţia sa fiind gata.

Din 1947, castelul a fost atribuit Muzeului Banatului și găzduiește secțiile de istorie și de științe ale naturii care ne aşteaptă cu drag, pe noi, locuitorii ţinutului Timişoara, dar şi pe călătorii din ţinuturi mai îndepărtate, să-i călcăm pragul şi să devenim pentru câteva zeci de minute cavalerii săi. 

PR-ul şi organizarea de evenimente

Cum trebuie sa fie organizat un eveniment de succes? Care sunt beneficiile asupra organizaţiei?

    În primul rând, un eveniment se organizează atunci când este nevoie de atragerea atenţiei mass mediei asupra unei anumite probleme sau pentru a face un pas înspre promovarea organizaţiei sau companiei respective.

    Primul pas spre realizarea unui eveniment este conştientizarea grupului ţintă. Grupul ţintă reprezintă în această situaţie un grup de oameni care poate fi interesat de problema în cauza sau care poate deveni fidel companiei respective. 

    Stabilirea locaţiei este un punct foarte important pentru că de obicei locaţia reprezintă atracţia evenimentului. Astfel, este bine ca aceasta să se potriveasca cu tema evenimentului.

    Cum alegem vorbitorul? Acesta trebuie să fie o persoană care să vorbească clar, cu un ton impunător şi care să fie capabil să expună problema în cauză în mod exact. Mai mult decât atât, captarea atenţiei publicului este foarte importantă, prin urmare, vorbitorul trebuie să fie un bun comunicator şi cu o experienţă care să îi permită adaptarea la orice fel de situaţie.  

     Cum putem transmite mesajul in cel mai eficient mod? Imaginea vizuală are un impact remarcabil dacă aceasta reprezintă ceva interesant, şocant, dar care, dintr-o primă privire arată şi înţelesul. 

      Prin urmare, dacă organizarea este profesionistă, expunerea este de bună calitate, iar publicitatea a atras un număr suficient de participanţi, atunci evenimentul poate fi numit un succes. De la acesta, se pot desprinde destul de multe beneficii pentru organizaţia în cauză: fidelizarea şi construirea unei bune relaţii cu clienţii, informarea acestora, accentuarea imaginii şi multe altele.

      Organizarea unui eveniment implică multe acţiuni şi probleme, dar tratarea acestora cu seriozitate şi profesionalism duce la crearea unei imagini favorabile asupra organizaţiei şi la atragerea unui număr mult mai mare de clienţi.

       

De ce sunt confundate Relatiile Publice (RP) cu Reclama?

       De cele mai multe ori, oamenii tind să confunde cele două concepte. Deseori se întâmplă ca cei care fac confuzia să nu ştie clar ce anume înseamnă fiecare. 

       Ce reprezintă Relaţiile Publice şi ce reprezintă Reclama?

       Cea mai buna definitie a Relaţiilor Publice este, după părerea mea, cea a lui R. Harlow şi anume: “ RP= funcţia distinctivă a managementului care ajută la stabilirea şi mentinerea unor linii comune de comunicare, acceptare şi colaborare între o organizaţie şi publicul său.”Ideea de bază este aceea că Relaţiile Publice menţin o relaţie de înţelegere reciprocă între organizaţie şi publicul său. 

      Reclama nu poate fi nicidecum confundată cu Relaţiile Publice în primul rând pentru că aceasta reprezintă o „unealtă” a acestui domeniu. În al doilea rând, reclama nu poate îndeplini decât funcţia de marketing , limitându-se la un produs şi implicit la vânzarea acestuia, nicidecum la promovarea organizaţiei

      Aşadar, confuzia este de cele mai multe ori provocată de faptul că în RP se foloseşte ca instrument de comunicare, reclama. În comparaţie cu RP, reclama formează sau provoacă dorinţa de cumpărare, în timp ce acestea au ca scop principal crearea şi promovarea imaginii unei companii sau organizaţii.

     Mai mult decât atât, o mare diferenţiere o face faptul că mesajul transmis printr-o reclamă poate fi controlat în totalitate, contrar Relaţiilor Publice, care transmit mesaje cel mai adesea prin intermediul mass media. Mesajele transmise prin intermediul acestui mijloc de comunicare  pot fi deseori modificate, fiind imposibilă controlarea mesajului care ajunge la public.

Site-uri / Bloguri…….în limba română sau în limba engleză?

http://www.prwave.ro/blog/index.php/2009/06/18/all-romanians-speak-english/

    Odată cu aşa-zisa internaţionalizare, tot mai multe trupe sau chiar companii simt nevoia de a-şi scrie site-urile, blogurile sau diversele conturi de socializare în limba engleza. Oare de ce?? 

    Consider că acest fenomen are loc în primul rând datorită faptului că engleza e limba străină cu cea mai mare frecvenţă de utilizare. În al doilea rând, majoritatea consideră  probabil că acest lucru le conferă un aer de superioritate. Spun acest lucru gandindu-mă la faptul că citirea unui astfel de cont provoacă o bună impresie la gândul că fanii sau consumatorii pot fi din mai multe colţuri ale lumii, şi nu numai din Romania. Dacă este întradevar aşa, idea este chiar  bună, însă varianta în lb. romană este obligatorie în cazul în care locaţia de lansare a fost România, sau trupele, ori fondatorii unei companii sunt de origine română. Acest lucru reprezinta un semn de respect  şi consideraţie faţă de cei din propria ţară care pot fi interesaţi de informaţia postată, dar nu au posibilitatea de a o înţelege.  

    Da, întradevăr, imaginea contează poate cel mai mult, însă într-un astfel de caz, un site sau blog scris şi în limba originară aduce un mare câstig în acest sens.